Acesta este probabil cel mai frumos traseu care poate fi parcurs în decursul unei zile împreuna cu familia. Pornind de la Pensiunea Perla Verde se deschide un tarâm de basm – Muntii Apuseni. Situat în comuna Margau, din centrul satului Rachitele
drumul face dreapta, pe Valea Stanciului (drum forestier practicabil cu orice tip de autoturism. Iarna se recomanda însa pentru cei care nu au destul de multa experienta la condus sa apeleze la un localnic care sa îi transporte). Dupa circa 6 km, trecând prin Cheile Vaii Stanciului, cu pereti cu înaltimi cuprinse între 10m si 40 m în care sunt amenajate numeroase trasee de escalada, putem admira una dintre cele mai frumoase cascade ale Transilvaniei, cascada Valul Miresei. Cascada este asezata la granita cu parcul natural Muntii Apuseni si ofera privelisti extraordinare atât vara cât si iarna. Este formata din trei trepte de 5m, 8m si 34m, iar apa se împrastie în evantai, dând senzatia unui val de mireasa; de aici provine si legenda ca o mireasa ar fi cazut în cascada, iar valul i-ar fi ramas agatat de stânci. În drum spre cascada puteti admira Bisericile monument istoric din satele Ciuleni si Margau.
Distanța între Pensiunea Perla Verde și Cascada Vălul Miresei e 27,3km. În circa 40 de minute puteți ajunge.
Leave a Reply